Leliana Valentina Parvulescu

CASINO LIFE & BUSINESS MAGAZINE

Leliana Valentina Parvulescu

PATOCRAȚIA

Când oamenii cu tulburări mintale ajung la putere

Ora de Psihologie
Dr. Leli

Patocrația descrie un sistem de guvernare dezvoltat de un grup restrâns de persoane cu probleme patologice, care controlează o societate normală, cu scopul de a o manipula. Este vorba despre situații în care oamenii cu tulburări psihice – în special psihopatia – ocupă poziții de putere în mod voluntar sau involuntar sau aleși special pe baza acestor criterii. Analiza acestui fenomen a pornit de la Lobaczewski, care și-a petrecut viața studiind comportamentul care scoate în evidență răutatea umană, un domeniu numit ponerologie. Scopul său a fost de a înțelege de ce oamenii răi, imorali, fără scrupule, lipsiți de empatie, de cele mai multe ori reușesc, în timp ce oamenii buni și morali au dificultăți în a-și atinge obiectivele. De asemenea, a vrut să înțeleagă de ce oamenii cu tulburări mintale reușesc să ajungă atât de ușor la pozițiile de putere, guvernând țări întregi. El a riscat foarte mult în timpul experimentelor și studiilor sale, a fost arestat și torturat de autoritățile poloneze, iar principala sa lucrare „Ponerologie politică” nu a fost publicată până când a emigrat în SUA în anii 1980.

Așadar, fenomenul studiat de Lobaczewski, patocrația este, fără îndoială, una dintre cele mai mari probleme ale umanității. Istoria a fost întotdeauna teatrul conflictelor perene și a violenței, cu grupuri de oameni care au luptat pentru teritorii, putere și posesiuni, ucigând și cucerind reciproc. De fapt, nu este natura omului să fie predominant brutal și crud, se întâmplă însă deseori, ca un procentaj scăzut de persoane cu tulburări mintale să reușească să acapareze puterea, să influențeze sau să controleze populația pentru a comite atrocități în numele lor. Tulburările de personalitate, întâlnite frecvent în astfel de cazuri sunt narcisismul și psihopatia. Oamenii cu astfel de comportamente simt o nevoie insațiabilă de putere, dorind în mod constant atenția și confirmarea. Ei simt că sunt superiori altora și au dreptul să domine. Au, de asemenea, o lipsă puternică de empatie, ceea ce înseamnă că sunt capabili să abuzeze în dorința lor de putere, de atenție și de adulare. Pe scurt, nevoia de a fi considerați superiori este principala lor caracteristică și sunt reticenți în a face orice le scade popularitatea. Pe de altă parte, persoanele cu o empatie puternică și compasiune nu sunt interesate de putere. Chiar pot fi respinși în astfel de poziții, deoarece își doresc să facă lucruri bune pentru semenii lor și consideră că a nu fi interesat de ceilalți este un aspect negativ, ceea ce pentru o persoană non-empatică este doar o parte pozitivă. Evident, acest lucru înseamnă că pozițiile de putere rămân accesibile persoanelor cu un nivel ridicat de ambiții și fără scrupule. În istoria omenirii, în foarte multe cazuri persoane cu probleme patologice au ajuns la vârful puterii. Un exemplu foarte bun este cel al lui Hitler. Instituțiile și principiile democratice au fost introduse pentru a limita puterea unor astfel de persoane cu tulburări psihice. De aceea liderii cu probleme patologice urăsc democrația. Odată ce au obținut puterea, ei vor face posibilă demontarea sau discreditarea instituțiilor democratice, inclusiv libertatea de exprimare. Acestea au fost primele lucruri pe care Hitler le-a făcut atunci când a devenit cancelar german. Mai mult decât atât, liderii cu aceste tulburări sunt total incapabili de a înțelege principiile democrației, deoarece ei se consideră superiori altora și vor să îi domine pe alții.

Leliana Parvulescu

Dar Patocrația nu se referă numai la individ. Ceea ce a specificat Lobaczewski este că liderii cu probleme patologice atrag întotdeauna alți oameni care au tulburări de personalitate și care profită de situație pentru a obține un rol de influență. În același timp, cei care au o morală, o empatie si o minte sănătoasă sunt eliminați treptat. Aceștia sunt atât de ostracizați încât se izolează în mod voluntar, deranjați de patologia tot mai mare din jurul lor. Acest lucru nu înseamnă că orice persoană care devine parte a unei patocrații guvernamentale suferă de tulburări de personalitate. Unii oameni pot fi pur și simplu foarte ambițioși și lipsiți de empatie, fără a avea o tulburare diagnosticată, în timp ce alții pot merge alături de un lider patocratic, ale cărui obiective coincid cu ale lor. O parte importantă a problemei este că mulți oameni sunt atrași de demagogi carismatici, în ciuda defectelor evidente, cum ar fi narcisismul extrem, lipsa de empatie și viziunea distorsionată a realității din cauza tulburării de personalitate. Psihologic, este ceva similar cu atracția pentru un guru spiritual, care se înconjoară de discipoli devotați în ciuda comportamentului lui de a profita. Atracția pentru guru și demagogi este un impuls bine înrădăcinat, este o revenire la starea de copil în care părinții sunt venerați, deoarece aceștia par atotputernici, infailibili, asumându-și întreaga responsabilitate pentru viața copiilor și care rezolva orice problemă într-un fel magic.

Deși psihologii nu ar trebui să exprime un diagnostic neoficial al unor personalități publice, mulți psihologi americani și psihiatri au declarat public că Donald Trump arată toate semnele unei tulburări de personalitate narcisică. Acest lucru explică cu siguranță măreția lui, lipsa de empatie și de principii morale, nevoia excesivă de admirație și sensibilitatea sa la critici (toate fiind trăsături ale tulburării de personalitate narcisică).

Într-o viziune pe termen lung este nevoie de măsuri stricte pentru a limita accesul la putere a acestor persoane. În cuvinte simple, aceste tipologii de oameni care doresc mai multă putere nu ar trebui să aibă posibilitatea de a avea o poziție de autoritate. Toți potențialii lideri (sau membri ai unui guvern) ar trebui să fie evaluați riguros de psihologi pentru a determina nivelul lor de empatie, narcisism sau psihopatie, și, prin urmare, pentru a determina accesibilitatea adecvată sau nu a acestora într-un rol de putere. Cel puțin în România, nu există un protocol în acest sens, deși ar fi extrem de util atât pentru societatea noastră cât și pentru protecția socială individuală.

Author: blogadmin

Leave a Reply

Your email address will not be published.