iliovici dan

Comunicarea responsabilă în domeniul gamblingului –

iliovici dan

Comunicarea responsabilă în domeniul gamblingului

(continuare din numărul anterior)

De Dan Iliovici, Vicepreședinte, ROMBET

Cu toate că, cel puțin la nivel declarativ, marea majoritate a operatorilor de jocuri de noroc înțeleg responsabilitatea ce le revine în cazul comunicării comerciale (publicității), prevederile legislative vagi, rămase la nivel de principii[1], nu oferă un cadru legal clar, pe care operatorii și autoritățile să-l poată aplica fără echivoc[2]. De aici și ideea punerii în dezbatere publică, la începutul anului 2018, în calitate de președinte al ONJN, a Codul etic de comunicare responsabilă în domeniul gamblingului. În cele ce urmează voi continua prezentarea celor mai importante prevederi ale acestui Cod.

Așa cum am subliniat anterior, prevederile Codului nu ar fi avut caracter obligatoriu, ci ar fi reprezintat un set de norme de autoreglementare; pentru găsirea celor mai bune formulări sunt necesare discuții cu toți factorii interesați (operatori, organisme de reglementare, autorități, reprezentanți ai mass-media etc.).

Toate materialele promoționale ar trebui să conțină un mesaj clar privind ”Jocul responsabil”. Astfel, în proiectul acestui cod etic erau cuprinse o serie de prevederi minimale, precum:

  • Mesajul de joc responsabil (de exemplu, sub forma unei pagini web ce conţine informaţii pentru jucător) trebuie să fie inclus în materialele promoţionale, incluzând advertorialele în media tipărită, materiale de marketing, digital media, precum website-urile organizatorilor, evenimente promoţionale sau sponsorizate. Acest mesaj va include modalitatea de obținere de informații referitoare la conceptul de joc responsabil (date de contact, adresă punct de informare);
  • Mesajul de joc responsabil trebuie să includă o avertizare adresată jucătorilor, prin care aceștia sunt îndemnați să țină evidența sumelor cheltuite la jocurile de noroc. Operatorii de jocuri de noroc online vor trebui să pună la dispoziția jucatorilor toate informațiile privind istoricul depunerilor, al sumelor jucate și al câștigurilor;
  • Comunicarea trebuie să conțină cel puțin o atenționare care să transmită ideea de responsabilitate socială, în sensul că practicarea unor jocuri de noroc înseamnă un mod de a petrece timpul liber, asociat, eventual, cu ideea de a cheltui o anumită sumă de bani;
  • Comunicarea comercială în domeniul jocurilor de noroc trebuie să încurajeze jocul responsabil. Exemplu: ”Jocurile de noroc sunt o modalitate de petrecere a timpului liber. Tu ai grijă să păstrezi controlul”.

În ce privește conținutul propriu-zis al reclamelor:

  • Comunicarea trebuie să fie clară, să nu se bazeze pe termeni vagi, care să poată induce în eroare ori să amăgească jucătorii. Exemplu: ”cash back 10%” – publicat fără explicitarea necesară înțelegerii exacte a ce presupune acest lucru;
  • Comunicarea nu trebuie să conțină acte sau omisiuni înșelătoare;
  • Comunicarea nu trebuie să încurajeze sau să îndemne la practicarea jocurilor de noroc într-o manieră care să conducă la un comportament obsesiv, indicând, de exemplu, că jucând zilnic/săptămânal pot crește șansele de câștig. Exemplu: ”Ai câștigat, continuă să joci! Ai pierdut, continuă să joci!”;
  • Comunicarea nu trebuie să exagereze șansele de câștig sau să afirme că există un câștig garantat;
  • Comunicarea nu trebuie să susțină sau să sugereze că rezultatul unui joc de noroc poate fi influențat de orice altceva în afară de hazard.

rombet

Consider, deasemenea, foarte importante următoarele puncte:

  • Comunicarea comercială să nu conțină mesaje puternice și presante de genul ”Trebuie să…”, ”Nu ai nimic de pierdut” sau ”Joacă acum”;
  • Comunicarea va trebui să respecte alegerea fiecărei persoane de a nu juca, să nu portretizeze într-o lumină negativă abținerea de a juca ori de a juca moderat;
  • Comunicarea nu trebuie să afecteze voința jucătorilor de a se opri din joc, punând orice fel de obstacole, sub forma unor condiționări de timp (durată de joc), sumă minimă de bani rulată/jucată etc;
  • Comunicarea nu trebuie să sugereze că jocurile de noroc pot fi o soluție pentru problemele financiare, o modalitate de a câștiga bani, o metodă de îmbogățire ori o formă de investiție financiară;
  • Comunicarea nu trebuie să inducă ideea că pierderile excesive la jocurile de noroc nu au consecințe negative;
  • Comunicarea nu trebuie să furnizeze informații înșelătoare cu privire la șansele de a câștiga, și/sau de a determina pe jucători să creadă că, dacă vor repeta jocul, șansele lor de a câștiga vor crește;
  • Comunicarea nu trebuie să sugereze că abilitățile sau experiența jucătorului vor elimina, ori diminua, factorul de noroc (aleator) de care depinde câștigul;
  • Comunicarea nu trebuie să sugereze necesitatea perseverării în practicarea jocurilor de noroc, ori disprețul față de ideea de abstinență de la joc;
  • Comunicarea nu trebuie să sugereze că jocurile de noroc pot îmbunătăți abilitățile personale ori recunoașterea socială;

Continuarea în numărul următor al revistei Casino Life & Business Magazine.

 

——————————————————————

[1]    Conform Art. 6 alin. 7 din Normele de aplicare a OUG 77/2009.

[2]  ECHIVÓC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. (DEX)

Author: blogadmin

Leave a Reply

Your email address will not be published.