
O nouă cerere de suspendare în instanță a Ordinului 86 din 17 iunie 2021, de data aceasta la Galați, a fost respinsă ca nefondată.
Compania SC METRON SERV SRL cu sediul procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură Dr. Pantea Cezar Marius, a atacat Ordinul Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr.86/2021 ordin ce modifică şi complează anexa la Ordinul preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condiţiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc.
Deși într-o cu totul altă zonă geografică decât la instanța anterioară, Instanța a respins, și de data aceasta, acțiunea.
Deși în data de 14 septembrie Instanța a amânat pronunțarea pentru data de 22 septembrie, astăzi 22 septembrie Instanța din Galați a respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC Metron Serv SRL în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.
Ca și la primul proces nici Sentința de astăzi nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de 5 zile, dar această noua acțiune nu se va judecat în regim de urgență ci în regim normal ceea ce poate duce la o acțiune în instanță de lungă durată.
Prin Sentința de astăzi de la Galați se dovedește, încă odată legalitatea Ordinului Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr.86/2021 ordin ce modifică şi complează anexa la Ordinul preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020.
Pentru cei curioși putem să spunem că deși în procesul de la Craiova mai exista cale de atac, compania care a înaintat în instanță acțiunea s-a abținut și, în acest caz Sentința de la Craiova a rămas definitivă.
Ca o curiozitate, am constatat că și această a doua firmă a ales să fie reprezentantă în instanță tot de Cabinet Individual de Avocatură Dr. Pantea Cezar Marius.
Citește și știrile de AICI.