România mulge jocurile de noroc la două mâini

România

România are unul dintre cele mai alambicate regimuri fiscale din UE pentru jocurile de noroc iar cu noile taxe jocul tocmai s-a făcut și mai scump.

Pariuri, sloturi, jocuri de cazinou, poker, loto sau bingo, nu a scăpat nimeni, fie că sunt jocuri online sau cu prezență fizică. Creșterea dărilor pe jocurile de noroc i-a înfuriat atât pe jucători, cât și pe organizatorii care fac afaceri în acest domeniu. Într-un domeniu suprareglementat, atent monitorizat fiscal și foarte disciplinat în plata taxelor (din cauza sistemului care nu permite altfel), Guvernul a smucit hățurile schimbării în grabă. Ba chiar a perpetuat o discriminare la impozitare, între jucătorii online și cei care merg la cazinourile și „păcănelele” fizice.

În România schimbările s-au făcut fără o perioadă de grație, așa cum au primit alte domenii în Codul Fiscal, și fără să se țină cont de nimic altceva în afară de două lucruri. Primul: foamea de bani la buget, pe care o vacă bună de muls și cuminte la plată, așa cum sunt jocurile de noroc, o poate ameliora rapid și ușor (licențele și autorizațiile organizatorilor de jocuri se plătesc în avans, iar impozitul jucătorilor e reținut automat la sursă și vărsat rapid la buget), scrie astăzi panorama.ro.

„Formula actuală consider că este cel mai bun ‘deal’ pentru Guvern. Probabil va fi taxa care va aduce cel mai mare grad de colectare, dar nu știu dacă va aduce și cei mai mulți bani”, explică pentru Panorama Sorin Georgescu, președintele Romslot, asociația organizatorilor de „sloturi” (aparatele denumite popular „păcănele”).

„Din ce aflu zilnic din piață, mulți își vor închide activitatea, mai ales cei din zona slot-urilor, care sunt mai mici. Acolo a crescut taxa de licențiere de la 20.000 de euro pe an la 75.000. E o taxă imensă, care nu se regăsește în activitatea desfășurată, pentru că ea se plătește în avans. Pe taxa de autorizare, au crescut foarte mult, în special pentru online, unde și până acum aveau o taxă de 16% pe venitul realizat. Acum au făcut taxa 23%”, explică Anchidim Zăgrean, președintele Rombet.

Citește tot articolul AICI…

Author: blogadmin

Leave a Reply

Your email address will not be published.